top of page

Știri

februarie, 2015

   Asociaţia BUMERANG în parteneriat cu Penitenciarul Târgșor și Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca vă invită duminică, 15 februarie, începand cu ora 11.00, la Galleria Mall din Buzău, să vizionați expoziţia “MULTICOLOR”. Expoziția face parte din Campania “No Hate Speech de la A la Z”, desfășurată în luna februarie în 12 județe din țară. Peste 160 de voluntari vor participa la această campanie națională coordonată de Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca, iar cele 16 evenimente vor implica peste 850 de cetățeni beneficiari.
   Expoziția “MULTICOLOR” contribuie la dezvoltarea solidarității și toleranței față de deținuți şi foști deținuți. Cu ajutorul elevilor de la Colegiul Național de artă “Carmen Sylva” din Ploiești, deținutele penitenciarului de femei Târgșor, participante ale programului “Fantezia II”, au realizat în data de 9 februarie, în cadrul unui workshop de 3 ore, 10 creații artistice sub formă de afişe. Fiecare afiș a fost realizat în colaborare de către o deținută și un elev-voluntar, cu scopul de a exprima plastic formele de discriminare cu care se confruntă persoanele private de libertate.
   Campania este realizată în cadrul proiectului “Managementul voluntarilor de la A la Z” finanţat prin Granturile SEE 2009-2014 în cadrul Fondului ONG în România.
   Expoziţia va fi deschisă pană la orele 19:00 si conține un număr de 10 afișe prin care cele două grupuri implicate exprimă un mesaj vizual împotriva discursului instigator la ură împotriva detinuţilor.

Ianuarie, 12, 2015

      Săptămâna aceasta am organizat sesiunea „Viziuni ale combaterii discursului instigator la ură”, ce a avut loc în Penitenciarul de femei Târgșor pentru cele 18 deținute, participante ale programului Fantezia II. Prin acesta dezbatere, ne-am propus să tratăm diferite abordări ale discursului instigator la ură, prezentând exemple de bune practici din România și alte țări europene.Ne-am alăturat campaniei No hate printr-o actiune ce promovează toleranța și lupta împotriva discursului instigator la ură și a oricăror forme de discriminare ce vin la adresa persoanelor private de libertate. Această acțiune face parte din proiectul Managementul voluntarilor de la A la Z al Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca alături de partenerii săi, Pro Vobis - Centrul National de Resurse pentru Voluntariat și IOGT Tippetue din Norvegia. Proiectul este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

1/3

Please reload

bottom of page